Ce seminte plantam in septembrie, culegem primavara



Ce seminte plantam in septembrie, culegem primavara

 

Chiar si toamna, gradinarii au intotdeauna cate ceva de facut. Daca ne dorim sa culegem primavara primele recolte din legumele noastre preferate, este important sa stim ce seminte plantam in septembrie. Exista diverse seminte de legume care se planteaza toamna, in septembrie, pentru a putea fi recoltate la inceputul primaverii. Pentru a putea planta semintele dorite, puteti sa le achizitionati dintr-un magazin online seminte legume.

In perioada aceasta se fac diverse lucrari in gradina, printre care se numara alesul bulbilor pentru florile care rasar primavara si anume lalele, narcise, gladiole, zambile, crini imperiali, irisi si liliac. Asigura-te ca plantezi toti bulbii de flori pana la finalul toamnei. Pe langa aceasta activitate, este o perioada oportuna pentru a curata plantele si copacii de frunzele uscate care au cazut la baza lor. Toamna este un moment potrivit pentru a planta pomii fructiferi si tufisurile de fructe de padure. Daca ai gazon, aceasta este perioada potrivita pentru a-l tunde cat mai scurt. De asemenea, poti planta noi seminte pentru gazon.

In perioada 1-10 septembrie, se planteaza seminte de ceapa verde de iarna si salata care ierneaza. In perioada 1-20 septembrie se poate planta macris. In perioada 10-30 septembrie se pot planta seminte spanac.

In septembrie plantam ceapa

Arpagicul de dimensiuni mici poate fi plantat in septembrie, pentru a obtine ceapa de consum, iar arpagicul cu diametrul de peste 2 centimetri se planteaza pentru a avea ceapa verde la inceputul primaverii.

Atunci cand plantezi ceapa, asigura-te ca nu este plantata pe acelasi teren pe care a fost ceapa, usturoi sau praz in ultimii 4 ani. Ceapa nu se uda dupa plantare, nici daca vremea este secetoasa. De asemenea, nu se uda nici dupa ce rasare.

Ceapa nu este pretentioasa la caldura, astfel ca samanta incolteste la temperaturi de 3 grade Celsius. Intrucat ceapa are un sistem radicular superficial, are nevoie sa fie plantata intr-un sol bine aprovizionat cu apa.

Usturoiul se planteaza in septembrie

La fel ca si ceapa, si usturoiul se planteaza in septembrie. Acesta necesita plantare intr-o zona mai luminoasa, intrucat este o planta pretentioasa. Nu trebuie plantat usturoi pe acelasi teren pe care a mai fost plantat usturoi sau ceapa in ultimii 3-4 ani. Daca iti doresti sa obtii usturoi pentru consum, trebuie plantati cateii de la exteriorul capatanii. In schimb, daca iti doresti sa obtii usturoi verde de stufat, planteaza cateii din interiorul capatanii. Cateii de usturoi se planteaza cu partea in care a avut capatana radacinile in jos si intr-o pozitie cat mai verticala posibil. Trebuie plantati la o adancime de 4-5 cm. Asemenea cepei, nici usturoiul nu trebuie udat dupa plantare si dupa ce rasare.

In septembrie plantam spanac

Vremea insorita de la inceputul lunii septembrie este ideala pentru a planta spanac. Pana la venirea iernii, cultura va fi gata. Spanacul este rezistent la temperaturi scazute, astfel ca poate sa treaca bine peste iarna, daca atunci cand se raceste vremea, planta are deja dezvoltata o rozeta de 5-6 frunze. Spanacul se culege primavara, dupa ce si-a format macar 6-8 frunze.

Spanacul este putin pretentios, astfel ca incolteste si la temperaturi de 2-3 grade Celsius. Plantele tinere de spanac sunt rezistente la brume si la inghetul solului si rezista pana la temperaturi de -5 si -6 grade Celsius. Astfel, spanacul poate ierna in camp, cu conditia de a avea o rozeta cu 2-3 frunze, in special daca plantele vor fi acoperite de zapada.

Salata se planteaza in septembrie

Salata se planteaza toamna, cel tarziu in prima jumatate a lunii septembrie. Salata este o planta rezistenta la frig, astfel ca poate fi plantata toamna, ea rezistand cu bine la gerul din timpul iernii. Samanta de salata incolteste la temperaturi de 2 grade Celsius, iar plantele rasarite suporta brumele in ingheturile tarzii de primavara. Unele soiuri de salata suporta chiar si inghetul solului, astfel ca pot ierna in camp. Singura conditie pentru a rezista in astfel de cazuri este ca pana la venirea inghetului, plantele sa isi fi format ingrosarea de la colet, iar zapada sa nu fie viscolita.

Salata este pretentioasa la umiditatea din sol si din aer. Daca exista o umezeala permanenta a solului si o umiditate moderata a aerului, se obtin productii mari de salata, capatani indesate, formate din frunze fragede si suculente. In schimb, daca solul si aerul sunt uscate, salata creste necorespunzator, frunzele sunt lipsite de finete si au gust amar.

In septembrie se planteaza mazarea

Pentru a beneficia de o productie extratimpurie de mazare, trebuie sa plantezi seminte de mazare in toamna. Mazarea are cerinte modeste in ceea ce priveste caldura. Semintele de mazare germineaza la temperaturi scazute, de aproximativ 2-3 grade Celsius. Solurile cele mai potrivite pentru a cultiva mazare sunt cele cu un drenaj bun, care se zvanta repede la suprafata, dar au o capacitate ridicata de retinere a apei. Nu sunt potrivite pentru culturile de mazare solurile nisipoase.

Broccoli se planteaza in septembrie

Broccoli este o planta erbacee bienala, inrudita cu conopida. Exista diverse soiuri de broccoli, iar soiurile tarzii sunt plantate toamna, pentru a putea fi recoltate primavara timpuriu. Planta de broccoli rezista la temperaturi de -4 si -5 grade Celsius, dar inflorescentele ingheata chiar si la temperaturi de -1 grad Celsius. Broccoli necesita umiditate si nu rezista la seceta atmosferica. Are nevoie de sol fertil, cu structura buna si permeabil.

Macrisul trebuie plantat in septembrie

Macrisul este cultivat pentru frunzele sale carnoase, cu gust acrisor, bogate in fier si vitamina C. Macrisul este putin pretentios la caldura si rezista la temperaturi scazute in timpul iernii. Poate suporta temperaturi de pana la -7 si -9 grade Celsius. In schimb, macrisul este o planta destul de pretentioasa la umiditate, astfel ca are nevoie de o umiditate ridicata a solului si aerului pentru a vegeta normal.

Si capsunile se planteaza toamna

In ceea ce priveste fructele, perioada incepand cu 10 septembrie si inchiata cu 15 octombrie este potrivita pentru a planta capsuni. Plantele trebuie plantate la o distanta de 20-25 cm intre ele si 35 cm intre randuri. Alte fructe care se pot planta in aceasta perioada sunt fructele de padure, precum zmeura, afinele si murele.



Comentarii

Note: HTML is not translated!
    Bad           Good